Tata a murit de ziua mamei mele. Cu trei zile inainte sa moara, tata a fost bine. Desi mergea greu, isi cauta bastonul prin casa, se ducea la cumparaturi la piata, la paine si la ziare. Duminica noaptea a cazut din picioare langa pat. Cei de la Salvare, dupa ce l-au consultat, i-au dat un paracetamol ca avea un pic de febra si niste Voltaren ca se lovise la umar. Episodul s-a repetat luni si desi am rugat-o pe mama sa vorbeasca cu cei de la Salvare sa-l interneze, i-au spus ca nu au ce sa-i faca. Si i-au dat un alt paracetamol. Marti dupa amiaza l-am internat eu la un spital privat. Credeam ca o sa-l puna pe picioare cu vreo perfuzie ca era deshidratat si poate sa-i dea niste vitamine.

Miercuri dimineata i-a spus “La multi ani “ mamei si apoi, pe la pranz a trimis-o acasa sa faca “zacusca la copii”. Dar a rugat-o sa vina pe la 5 sa mai stea cu el. Mama a plecat. Dupa ora doua a spus ca ii este foame, a mancat ceva, asistentele i-au pus perfuzia si a adormit. La 15.50 ultimul fir de nisip din clepsidra vietii lui s-a scurs. Tata a murit in somn si eu sunt recunoscator pentru asta. Avea 96 de ani.

Cand m-au sunat de la spital ca tata a murit, eram acasa in Cluj. In acel moment timpul a incremenit. Tot ceea ce faceam in ziua aceea nu a mai contat. Am rezistat cu greu impulsului sa ma urc la volan si sa plec la Bucuresti.  Dar nu vedeam pe unde merg din cauza lacrimilor. Am vorbit la telefon cu mama si am plans impreuna. Cand am primit vestea, desi stiam ca e un om in varsta si ma pregatisem pentru acest moment, s-a rupt ceva in mine. M-am plimbat nervos prin casa cautand o solutie logica la aceasta situatie. Sigur ca nu exista, dar mintea mea a incetat sa functioneze logic.

Tata s-a nascut in 1923, intr-o familie saraca dintr-un sat de langa Braila. Bunica mea a facut 10 copii. Asa era atunci. Tata a vrut sa se duca la scoala dar saracia i-a facut pe bunicii mei sa-l trimita mai mult cu vaca la pascut, cu oile. Pe la 14 ani a ajuns baiat de pravalie la Braila, apoi a lucrat intr-o fabrica de mezeluri si in final a invatat sa conduca si a devenit sofer. In 1944 a fost luat in armata si in timpul intoarcerii armelor importiva nazistilor, in 24 august a capturat un camion cu arme de la nemti. Pentru asta a primit medalia Barbatie si Credinta cu Spade. Camionul acela a fost poate norocul lui ca a scapat cu viata din Razboi.  A ajuns cu el pana in Muntii Tatra unde l-a prins sfarsitul razboiului. Si toata viata lui dupa aceea, tata a fost sofer. A fost casatorit cu mama 62 de ani si m-a crescut cu principii solide despre cinste si munca.

Desi nu pare, acesta este un post de finante personale. In momentul in care a murit tata nu stiam ce sa fac. Singurul meu gand a fost sa ajung mai repede la mama. Cand am ajuns la Bucuresti primul drum a fost la spitalul unde a murit. Acolo am primit o factura pentrui spitalizare de 5000 de RON si un certificat constatator al decesului. Acest document este foarte important. Pe baza lui se emite Certificatul de Deces la Starea Civila la Primarie si originalul va ramane acolo. Faceti cateva copii xerox dupa el ca o sa va trebuiasca si la cimitir. In plus am vorbit de imbalsamare. Aceasta este obligatorie conform legii. Nu puteti depune decedatul la capela cimitirului fara acest certificat de imbalsamare.

Desi am participat la multe inmormantari, niciodata nu a trebuit sa organizez eu una. Este multa logistica. Traditional, femeile din familie faceau totul acasa. Mancare, pachete de dat de pomana, coliva, colaci… Acum exista posibilitatea sa vorbesti cu o firma care se ocupa de tot. Cei cu care am vorbit eu, l-au luat pe tata de la morga spitalului si l-au dus la Mauzoleul din Cimitirul Ghencea Militar. Au pregatit colivele – ai nevoie de 3 – o sticla cu vin si una cu jumatate vin si jumatate ulei, colacii, pachetele de dat de pomana, lumanari cu banut, prosoape, etc. Am fost multumit sa pot plati pentru acest serviciu ca sa stau cu mama in loc sa alerg dupa cumparaturi. Foarte important este sa cereti factura, macar pe sicriu si cruce. Cu aceasta factura si actele de deces veti primi ajutorul de deces conform documentului din link-ul de mai jos.

https://www.cnpp.ro/ajutorul-de-deces

A doua zi dimineata am fost la Primarie, la serviciul de Stare Civila. Certificatul de Deces se emite pe loc. Toata procedura a durat cam 30 de minute si datorita doamnelor de la Sectorul 1 a fost foarte usoara. Am fost tratat cu respect si compasiune.

O acolada aici legata de rude. Daca aveti, nu va sfiiti sa le cereti ajutorul. Starea mentala in care va veti gasi daca ati pierdut pe cineva pe care chiar il iubiti va fi foarte precara. In plus, totul in jurul vostru va trimite durere catre voi. Imagini, amintiri, obiecte, toate or sa va aduca aminte de cel plecat. Si o sa plangeti. Lucruri normale va vor lua de doua trei ori mai mult. Nu va veti putea concentra. Veti plange din nimic. Asa ca daca aveti rude, tineti legatura cu ele inainte de deces si rugati-le sa va ajute in acele momente grele. Nu vor refuza.  

Ajuta sa aveti un loc unde sa va inmormantati parintele. Si desi stiu ca e un subiect la care nu vrem sa ne gandim in timpul vietii, sunt recunoscator ca tata s-a gandit. Fiind veteran de razboi a putut sa-si asigure un loc de veci la Cimitirul Militar. Si s-a asigurat ca are si bani de inmormantare pusi de o parte. Asa mama a platit factura de spital. Costurile de inmormantare au fost cam egale cu ajutorul de inmormantare dar trebuie sa ai bani economisiti pentru asta. Ajutorul de inmormantare il veti lua dupa inmormantare. Dureaza cam 24 de ore sa vi se dea banii. Ii veti primi cash de la casieria Casei de Pensii.

Cand l-au pus pe tata pe catafalc in mauzoleu arata de parca dormea. Daca nu ar fi fost in sicriu m-as fi asteptat sa se trezeasca si sa vorbeasca cu mine. Este un moment greu si mintea nu vrea sa creada ca acolo este doar invelisul. Priveghiul este un alt moment greu. Este alegerea vostra cat vreti sa stati acolo. Priveghiul este un moment de amintire. Algeti amintirile luminoase. Va fi lume acolo, trebuie sa aveti un colac – cozonac, paine si o sticla de vin. O sa vina preotul si o sa tina o slujba scurta si apoi veti ramane cu cel plecat. Daca puteti, incercati sa ramaneti un pic singuri cu cel plecat. Sa-i spuneti ce aveti pe suflet. Sa va luati la revedere

Referitor la preot, acesta devine un om foarte important in toata aceasta logistica a decesului. Vorbiti cu el, aflati ce trebuie facut. Va veti lovi de o sumedenie de traditii care mai de care mai extravagante care vin de la rude si cunoscuti. Vorbiti cu preotul si faceti doar ce va spune. Veti economisi bani dar si consum emotional. Si chiar daca nu credeti in religie sau biserica, inmormantarea nu este despre voi. Este despre cel care a plecat, care trebuie tratat cu tot respectul.  

Tata a fost inmormantat cu onoruri militare intr-o sambata. Afara era frumos, soare. Momentul coborarii la groapa este incredibil de dureros dar aduce cu sine si o incheiere.  Am scris mai sus ca tata parca dormea. Acum este sigur ca aceasta calatorie a lui in lumea noastra s-a incheiat. Desi lacrimile nu vor seca, cumva, mintea se va linisti.  

Apoi urmeaza parastasul. Alegeti un restaurant, faceti un meniu fix si puneti doaparte doua portii pentru parinte si dascal. Parintele trebuie sa vina sa sfinteasca mancarea. Apoi stati cu rudele si prietenii, discutati despre cel plecat dar si despre voi si ce veti face de acum inainte. Despre viata de dupa moarte. Pentru va viata nu se opreste aici. Desi mama a stat cu tata 62 de ani, incepe sa se obisnuiasca singura.

In incheiere, cateva lucruri importante. Vorbiti cu parintii vostri. Nu se stie cand pleaca si nu o mai puteti face. Incercati sa va vedeti cu ei. De fiecare data cand tata ma vedea parca mai capata ceva viata. Este foarte important pentru ei. Indiferent cati ani aveti, pentru parintii vostri veti fi un copil. Si daca nu o veti face, cand vor pleca veti regreta amarnic.

Incercati sa creati amintiri. Poze, video, inregistrari audio. Cei plecati vor trai mai departe in noi, in amintirea noastra. Doar uitarea ii va face sa dispara definitiv.

Vorbiti cu parintii despre proprietatile lor si ar trebui sa-i ajutati sa isi puna lucrurile in ordine. Dupa ce mor veti mosteni atat activele cat si datoriile. Cand veti deschide succesiunea nu va trebuie surprize.

Pastrati legatura cu rudele.  O sa ajute mult atat fizic cat si emotional, mai ales daca locuiti in alt oras sau alta tara decat parintii.

Si vorbiti cu preotul despre ca va urma dupa inmormantare. Urmeaza parastase la 7 si 40 de zile care se fac sambata, la 3, 6, 9 luni si un an. Si acelea necesita pregatiri. Si sunt importante pentru parintele supravietuitor. Si vor deveni importante si pentru voi.

Viata de dupa moarte este importanta. Incercati sa reintrati in rutinele voastre. Veti fi scosi de pe sine dar trebuie sa reveniti inapoi. Va dura ceva si trebuie sa intelegeti ca doliul este un proces. Si desi nu ne place sa ne gandim, si in mintea noastra speram ca cei dragi vor trai vesnic, toti va trebui sa organizam candva o inmormantare pentru cei dragi. Acesta este ciclul vietii.